Noi, specia umană...!?


Iată că de-a lungul timpului, aşa zisa specie umană, reprezentatoarea Terrei, a prosperat şi a depăşit stadii de dezvoltare remarcabile. Cu toate acestea parcă tot avem un instinct primar în noi. Ei bine , să începem cu începutul...

Descoperirea focului , de către oamenii primitivi, a fost un moment ce a marcat considerabil dezvoltarea lumii. Întâmplător, omul primitiv, a descoperit efectul ciudat, obţinut în urma impactului dintre un fulger şi iarba uscată, care se pare că ia conferit căldură, hrană caldă, armă împotriva animalelelor sălbtice, un mijloc de făurire a armelor şi lumină pe timpul nopţii. Precum spune istoria, oamenii primitivi aveau grijă ca acest efect ciudat, numit foc, să se menţină zile întregi ba chiar săptămâni. Astfel, omul primitiv s-a familiarizat cu focul, urmând astfel să dezvolte aşa zisele căminuri(case).

Secolele au trecut şi omul primitiv s-a transformat într-un nou om, dornic de cât mai mult şi cât mai multe. Astfel, războaiele au izbucnit şi omul de demult aparent pajnic, s-a transformat într-unul dornic de răzbunare. De unde provenea această dorinţă? Omul vroia cât mai mult teritoriu asupra lui. Şi iatăne aici, după atâtea evenimente ale omului petrecute în aşazisa "istorie", într-o lume plină de ispite unde toate lucrurile sunt posibilie.

Oare după aceşti mii de ani în care am descoperit atâtea mii de lucruri în atâtea mii de moduri , oare ce ne va rezerva viitorul în următorii mii de ani?

One Response so far.

  1. Anonim says:

    Andey : Ai dat de mancare la peste?

    Louie : Tine post! :)))))

Leave a Reply